Pe scurt (ca e 31 decembrie): azi ti-ai pierdut poseta intr-un taxi in Iasi, poseta ce nu avea nici un portofel sau act de identitate, in schimb era un telefon, din pacate fara cartela SIM si blocat, neputind a afla un nr de tel de contact. Totusi am reusit sa-ti aflu numele: Andra Gabriela Cristescu, studenta in Spania.

Pentru a intra in posesia obiectelor pierdute poti sa-mi dai un email pe adresa alecu /at (@)\ m-sec.net

Daca recunoasteti persoana (click pe imagini pentru a mari) o puteti indruma sa ma contacteze. Share la articol poate o gasim

Acest lucru nu este deloc nou şi cel mai bine e folosit în UK. Practic operatorii trebuie să deţină o componentă denumită EIR (Equipment Identity Register) prin care se face autentificarea echipamentului înainte de a-i fi permis accesul în reţea. Schematic, lucrurile stau cam aşa:

Sursa: Wikipedia

Aşa cum spunea Răzvan Dragomirescu (specialist în telefonie mobilă), IMEI-ul deşi ar trebui să fie unic, totuşi nu aprox 10% sunt duplicate. Din păcate nu sunt de acord cu afirmaţia  „e valabilă pentru telefoanele mai vechi (multe fabricate înainte de 2005), care valorează astăzi doar câteva zeci de lei” ci aş zice că din contră, e mult mai uşor pe smartphone-uri să schimbi IMEI-ul (ceva mai greu la iPhone, prietenii ştiu de ce ). Nu voi intra în detalii despre cum se face pentru a evita eventualele probleme legale, însă îmi menţin afirmaţia

Pe scurt, lucrurile ar trebui să funcţioneze cam aşa:

utilizatorul reclamă la operator faptul că telefonul i-a fost furat -> operatorul blochează SIM-ul şi înscrie codul IMEI într-o bază de date comună -> operatorul înscrie IMEI-ul şi în IMEI Database a GSMA pentru a fi blocat şi pe teritorul altor ţări ce au implementat acest sistem (acest pas e opţional) -> ceilalţi operatori naţionali preiau informaţiile şi le pun în EIR -> de fiecare dată când se va încerca înregistrarea în reţea cu telefonul furat, se va consulta EIR şi se va bloca conectarea la reţea

Sunt curios totuşi ce ascunde în spate această măsură, dar asta rămâne de văzut.

Teoretic ar putea fi blocate şi modem-urile GSM sau orice alt device care are un IMEI. O problemă rămâne totuşi demonstrarea faptului că telefonul furat aparţine chiar păgubitului – câţi mai aveţi facturile, garanţiile de la telefoane? Metoda asta e bună pentru a stopa hoţii mărunţi, care nu ştiu decât să porneasca telefonul, însă cei care se ocupă serios de astfel de furturi nu vor avea de suferit.

O altă afirmaţie cu care nu sunt de acord este cea a domnului Liviu Popescu, directorul executiv al asociaţiei care reprezintă interesele operatorilor mobili în România (AOMR): „Pentru a va face o idee ganditi-va numai cat a durat pana s-a concretizat portabilitatea, care implica tot o baza de date comuna, dar fara aceeasi frecventa de interogare. In cazul acestui proiect ar fi probabil mii sau zeci de mii de intrari zilnic„.  Poate că într-adevăr vor fi mai multe înregistrări în baza de date decât cele pentur portabilitate, însă numărul de interogări este mai mic! Hai sa vedem: de fiecare dată când apelăm se face câte o interogare pentru a vedea dacă numărul apelat este portat, iar dacă este se va emite un beep specific pentru a anunţa utilizatorul că acel număr nu e de fapt în aceeaşi reţea cu el. Apoi, de fiecare dată când pornim telefonul sau se re-înregistrează în reţea (la pierderea semnalului de exemplu) se va interoga baza de date IMEI pentru a afla dacă are dreptul sau nu să se înregistreze. Care număr e mai mare: cel al apelurilor făcute sau cel al pornirii telefonului?

Din punctul meu de vedere, chiar dacă teoretic nimeni nu ar mai putea folosi telefonul pe care l-aţi pierdut, datele care se află în el sunt mult mai importante. Tocmai din acest motiv recomand protejarea lor prin criptare, parolare şi cel mai bine prin instalarea unor aplicaţii ce vă pot şterge datele de la distanţă sau chiar vă pot spune locaţia curentă a telefonului. Atenţie însă la instalare – făceţi-o doar pe telefonul propriu şi nu pentru alte scopuri decât cele de protejare în caz de furt.

Repet, rămâne de văzut ce se vrea de fapt prin această propunere, întrucât va genera ceva costuri (nu tocmai mici) pentru operatori şi ANCOM.

Pentru 14.9 EUR/lună beneficiezi de 12 GB, iar pentru 19.90 de 25 GB.

Comparativ, în România pentru 15 EUR primeşti 8 GB sau 18 GB pentru 19 EUR. Nu mai vorbesc de faptul că poţi accesa prin LTE, la doar 100 Mbps download şi 75 Mbps upload.

Nici dacă vorbim de voce lucrurile nu stau tocmai bine: pentru 10 EUR ai convorbiri nelimitate în reţea şi doar 1000 minute către alte reţele (ofertă la prepay,fără chestii gen Maximia-Young, da?).

Voi reveni cu impresii,,,

– Dar dvs. aveţi deja serviciul activat, însă probabil nu aţi fost să ridicaţi pachetul

– Nu se poate, eu am activat serviciul de Internet Banking. Iar token-ul am fost şi l-am luat.

– Păi acesta e serviciul…

– Nu, nu, Internet Banking e una, Mobile Banking e alta.

Întreabă colega, nici ea nu ştie. Deschide agenda telefonică dintr-un organizator performant (Excel 2010) şi sună la o altă agenţie, dar nici acolo nu ştiau nimic Mai încearcă în altă parte, tot nimic.

– De unde aţi aflat?

– E chiar pe site…

Deschide browser-ul şi începe să caute pe intranet, însă îi spun să deschidă site-ul principal. Se conformează şi începem să ne uităm amândoi. Îi explic faptul că poate face căutare pe site, acolo în dreapta sus se află o căsuţă şi scrie ce vrea să caute. Puţin sceptic, introduce “mobile banking” şi primeşte rezultatele. Se citea bucuria pe faţa lui când a văzut că şi funcţionează. Alege primul rezultat şi face click, însă nu pe adresa directă, ci pe adresa de sub descriere, unde era afişata calea de forma Banca –> Persoane fizice –> Carduri … Bineînţeles că nu scria nimic despre mobile banking.

– Vedeţi, nu scrie nimic, v-am spus eu că nu există!

– Există şi scrie chiar ce documente sunt necesare, tarife, etc. Căutaţi din nou şi daţi click pe primul rezultat, nu pe ce e mai jos.

Acum a procedat corect şi se apucă de citit. Sună din nou undeva deschizând acceaşi agendă şi începe să ghideze persoana de la capătul firului, exact cum explicasem eu anterior: <<Aşa, acum în căsuţa aia din dreapta scrie “mobile banking” şi în ce îţi deschide te duci acolo pe primul text cu albastru, trebuie să-ţi apară o mână când mergi pe text. Vezi că acum ai descriere, tarife, documente… Tu ai formularele?”

Întrucât nimeni nu avea formularele, a rămas să fiu anunţat când le va avea. Ne-am luat la revedere, el mulţumindu-mi că l-am ajutat să afle lucruri noi.

Acum am reuşit să completez formularele şi am aflat şi parola complexă de accesare a serviciului: 1234. Rămâne de văzut în cât timp se va activa serviciul, dar voi reveni cu o nouă postare atunci.

În loc de concluzie: vizita la bancă mi-a dat ocazia să aflu că politica de securitate nu permite accesul la alte site-uri decât intranet şi cel al băncii. Totodată am constatat că aplicaţia folosită nu este în MS-DOS ci e de la Oracle, cu o interfaţă prietenoasă. Cu toate astea, produsele proprii nu le cunoaştem…

1. tarifarea se face în momentul livrării serviciului – de exemplu dacă trimit un SMS de pe prepay, iar acesta nu a fost livrat sau l-am trimis către un număr inexistent, voi fi tarifat, pe când la abonament acest lucru nu se întâmplă
2. pot suna oricând, fără a mă îngrijora că nu mai am credit (sau unităţi cum mai zic unii)
3. am serviciul de redirecţionare activ
4. nu mi se poate fura numărul

Cu privire la furatul numărului, acest lucru este extrem de uşor de făcut. Dacă ţi-ai pierdut cartela, pentru prepay procedura presupune să te duci la o reprezentanţă a operatorului unde completezi o foaie cu întrebări standard gen creditul avut, cu ce valoare reîncarci de obicei, ultimele numere apelate, opţiuni active. După ce reprezentantul a făcut verificările respective, în câteva minute vei fi fericitul posesor al numărului de telefon. Problema e că, deşi nu dai toate informaţiile corecte (câţi ştiu pe de rost numărul cel mai des apelat sau cu adevărat ce opţiuni au?), în general tot primeşti numărul de telefon. Recent, un coleg chiar a avut această problemă. Într-o zi s-a trezit că nu-i mai merge cartela SIM (nu se înregistra în reţea) aşa că a sunat la operator pentru a afla detalii. Cu stupoare a aflat că numărul a fost declarat pierdut şi că altcineva deţine numărul. După ce a fost la reprezentaţă, aceştiau au constatat că într-adevăr e o problemă şi în maxim 24 ore va avea iar activ numărul pe cartela SIM iniţială. Totodată a aflat că persoana ce-i luase numărul se afla în Cluj, colegul fiind din Iaşi.  De curiozitate a întrebat cum poate preveni acest lucru, iar răspunsul a fost unul sec: dacă treceţi pe abonament. Aşadar, dacă aveţi un număr interesant şi sunteţi pe prepay, există o destul de mare posibilitate ca cineva să vă poată lua numărul. De aflat dacă un număr e pe abonament sau nu este la fel de simplu şi metode sunt multe, iar una din ele prespune chiar folosirea într-un mod nu tocmai etic a facilităţii de generare a codului PUK. Acest cod e folosit în momentul în care aţi introdus de mai multe ori (de obicei 3) greşit codul PIN. Opţiunile de aflare a codului PUK sunt: cod PUK pentru abonament sau cod PUK pentru prepay. În cazul în care selectaţi spre exemplu aflarea codului pentru prepay dar introduceţi un număr de abonament, sistemul vă spune că… numărul introdus nu este un număr prepay.

Redirecţionarea numărului o folosesc în momentul în care am de-a face cu persoane care se plictisesc şi sună cu număr privat/ascuns. Da, se poate afla cine sună cu număr ascuns şi, deşi i-am atenţionat de câteva ori în urmă cu vreo 2 ani, nu au reparat problema şi se pare că au fost alţii care au găsit şi ei procedura de aflare a numărului.

Aşadar, abonament sau prepay?